Înapoi în câmpul muncii :P

Cam un an în urmă scriam cum e să faci parte din tabăra mamelor casnice. Câte lucruri ni se pun pe umeri și câte așteptări avem noi însene în această fază.

Acum la un an distanță, am reușit să gust din viața mamelor cu job. Este un cocktail făcut preponderent din multe griji și simțul vinovăției cu nuanțe de lipsă de timp și presărat cu o senzație oarecare de libertate.

De ce femeile aleg să își lase copii cu bone sau în creșe și să își reia jobul?

Unele pot să o facă din motive financiare, altele susțin că se plictisesc acasă cu copii și într-un fel degradează inteletual, altele își iubesc foarte mult activitatea și nu pot să se abțină de la a o practica sau sunt convinse că fără ele nimic nu merge cum trebuie.

Motive pot fi multe și toate la fel de întemeiate. Dar ceea ce trebuie să ținem minte este că Nu e treaba noastră!

Și ar trebui să încetăm să punem întrebări incomode mamelor: de ce au ieșit la lucru, când vor ieși, pe ce salariu au schimbat plăcerea de a sta acasă cu copilul etc. Ori invers: de ce stă acasă, de ce nu se apucă să facă ceva că degradează și alte perle de acest gen.

Ar trebui mai puțin să ne intereseze motivul pentru care cineva hotărăște să își reia jobul în loc să stea acasă cu copilul și mai mult să fim cu ochii pe condițiile din creșe și grădinițe ori pe calitatea serviciilor de educație. Asta e o problemă destul de acută pentru o țară ce se vrea în ascensiune și viitorul căreia depinde de acești copii.

Dar nu despre asta voiam eu să discutăm, ci despre fricile pe care le încearcă o mamă atunci când își lasă copilul pe „mâini străine”, despre toți acei „dacă” pe care și-i spune, când ia această hotărâre și despre prejudecățile societății noastre.

În primul rând o mamă ce vrea să își reia jobul când copilul e mai mic de 3 ani trebuie să se gândească cu cine își lasă copilul în tot timpul cât ea va fi ocupată.

Mămica are atunci  de ales între a-l lăsa cu bunicii sau cu cineva din rude (dacă aceștia sunt disponibili și capabili să ofere acest ajutor), cu o bonă (a cărei preț pentru servicii full-time ajunge și la 7-10 mii lei) sau să recurgă la serviciile unei  creșe private, unde iarăși trebuie să plătescă jumătate din salariul său, ori chiar mai mult uneori.

Noi am ales o creșă și a fost o alegere bună, zic eu. Vlăduț s-a obișnuit cu comunitatea de copii, a învățat în fiecare zi câte ceva, avea ocupații sănătoase și eu eram liniștită lăsându-mi odorul în siguranță.

Primele zile cât a durat acomodarea mă gândeam că sunt o mamă rea, cum pot eu să îmi las copilul cu niște străini, cine știe cum îl hrănesc, cum vorbesc cu el. Mă gândeam că el stă într-un colț și plânge și nimeni nu îi acordă vreo atenție. Imaginația mamelor nu are capăt în aceste situații. Apoi vedeam cum iese în fiecare seară mulțumit, cum aleargă în brațele educatoarei dimineața, cum stau toți cuminciori în jurul mesei de activități și am respirat ușurată- copilul a luat calea cea bună. Era timpul și pentru mine să o iau- să îmi văd de treburile mele și să nu  mă mai simt vinovată.

Mulți se tem de avalanșa mucilor și a cazurilor de viroze odată ce se începe perioada grădiniței, dar e un proces normal, prin care am trecut și noi cu bune și cu grele. E ceva absolut firesc și chiar binevenit pentru dezvoltarea armonioasă a sistemului imunitar al copilului.

(Noi ne străduim să nu exagerăm cu medicația și să lăsăm organismul să lupte cu forțe proprii. Facem vaccinele la timp și încercăm să nu inventăm boli acolo unde ele nu sunt).

Acum suntem în faza de după sărbători când vacanța ne-a dat programul peste cap și ne este mai greu să ne trezim, mai greu să fim ascultători. oricum sunt sigură că vom trece și peste asta.

În sfârșit, fiecare mamă are dreptul să aleagă cu ce să își ocupe timpul: să stea 24 ore alături de copilul ei, sau să fie o mamă cu job care oricum le reușeșete pe toate. Important este să creăm condițiile necesare ca aceste opțiuni să fie accesibile pentru toate mamele -niște creșe cu locuri disponibile de la o vârstă mică, educatori calificați și răbdători cu copiii mici, servicii de bone la un preț pământesc pentru un muncitor de rând, și posibilitați de locuri de muncă cu timp flexibil pentru mămici.

Iată la aceste capitole mai avem mult de muncit, dar o să ne iasă dacă o să fim un pic mai implicați și solidari unii cu ceilalți.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s