Un text perfect (veți ști de ce, când veți ajunge la capăt ;) )

Am avut câteva zile când simțeam că nu vreau să fac nimic. Începeam ceva să scriu, apoi nu îmi părea suficient de bun, de real, de adevărat, mă înfuriam și lăsam totul baltă.

Voiam să fac un articol wow, să scriu repede și fluent ca un râu umflat de primăvară. Voiam să fiu eu povestitoarea care va ști să cucerească inimile de la primul cuvânt și din mine nu ieșeau decât banalități pe care mă supăram.

Învinuiam pe toți, pe mine inclusiv, dar cel mai mult mă temeam că orice voi fi scris nu se va putea compara vreodată cu cele mai frumoase și inspiratoare texte pe care le-am citit în ultimul timp.

Muza nu îmi mai era prietenă, nu mai puteam scrie nici o poezie, nu mă puteam refugia nici măcar în vreo carte bună, pentru că nu îmi mai păreau bune și priveam grămada care mă așteaptă cu scepticism maxim- nu voi reuși niciodată să le citesc și nu voi învăța nimic din ele, pentru că NIMIC nu mă mai poate ajuta.

Pe scurt eram pe fundul unei prăpăstii. Un hău adânc și gol în care risc, de fapt, să mă prăbușesc de multe ori când vin să stau în fața voastră, dezbrăcându-mă de cuvinte ca o mireasă în fața mirelui: așteptări multe, emoții, dorințe, frici, neîncredere și frumusețe se zbat să iasă pe rând la suprafață din mine. Și atunci pot să mă prăbușesc.

Am realizat, apoi, că eu caut perfecțiune. Mi-am dat seama că, în momentul când eram destul de aproape de a face ceva, gândul că ceea ce fac nu e suficient de bun îmi bloca toate celelalte gânduri. Și PAC puneam capac la toate, lăsam mâinile în jos și mă duceam să mănânc o ciocolată.

Not helping.

Nu mă ajuta nici o iotă, glucoza se evapora mai repede decât reușeam eu să încheg un gând bun și am zis să mă opresc înainte să mă aduc la condiția de gogoașă rotunjită în nefericirea ei.

Ce m-a făcut să mă apuc de tastatura asta azi, a fost primul gând ce mi-a venit dimineața când am deschis ochii- am poftă să scriu. Am realizat că abia așteptam să mă așez la masa mea de lucru (în bucătărie, de altfel, îmi țin biroul 😀 ) și să scriu tot ce îmi vine în cap.

Nu cred că a fost un mare miracol, eu doar am realizat că undeva în adâncurile creierașului meu se săpa greu și insistent ideea că oricât aș încerca eu, tot nu voi scrie vreodată vreo capodoperă. Și răzvrătita din mine a răspuns cu „și ce???” nu pretind laurii vreunui mare scriitor.

Dar eu scriu pentru că îmi place. Și dacă textul meu de azi va convinge pe cineva că a începe ceva,un lucru, este mai bine decât a arunca la coș încercări eșuate înainte de termen, doar pentru că vrem să fie totul perfect, atunci Mission accoplished for today.

Eu întotdeauna m-am temut de ce va crede lumea (un obicei din copilărie pe care cu greu îl scot din mine azi) și da, părerea oamenilor contează, doar trăim printre oameni, dar dacă ne vom lăsa copleșiți de dorința de perfecțiune, de dorința de a acoperi așteptările tuturor, atunci nu vom putea realiza nimic cu adevărat.

Așa că azi textul meu e un îndemn la acțiune, la a face ceea ce ți-ai dorit, ceea la ce ai visat, cu pași mici, cuvânt cu cuvânt, lecție cu lecție, ca să trăiești starea de împlinire cu fiecare pas ce îl faci, nu doar așteptând să te lovească ceva măreț.

De multe ori ne gândim la oamenii care au obținut succes și ne spunem: „ a avut noroc, a fost o întâmplare fericită să întâlnească o persoană sau alta, să găsească o oportunitate să dea peste acea șansă etc.” Adevărul este că șansele nu vin ca o avalanșă, ele se găsesc la fiecare pas, doar că acești pași trebuie făcuți.

Unui om de succes, deși pare că i-a surâs norocul peste noapte, nu-i cade nimic din cer. El de fapt a muncit în fiecare zi ca să fie pregătit să dea mâna cu șansa respectivă, el a învățat, a vorbit, a studiat oamenii din jur, și-a învins fricile puțin câte puțin, ca să fie pregătit să se arunce într-un vârtej de întâmplări, care pentru altcineva nu ar avea vreo importanță prea mare și nu ar duce nicăieri, dar care pentru el sunt decisive, pentru că a învățat să le vadă, să le simtă importanța.

Cuvinte mari, veți spune- hmm…e posibil. Dar încercați și voi să faceți câte un lucru mic în fiecare zi pentru dezvoltarea voastră personală/profesională și veți vedea că surprinzător veți da și peste șansa miraculoasă într-una din zile.

PS. am scris ceva despre neîncredere și cum facem lucrurile care ne plac în acest articol. Enjoy 😉

Dacă v-a plăcut acest text, faceți share, să ajungă și la alții 🙂 Puteți urmări mai multe pe pagina mea de Facebook și Instagram. Mai revin cu alte teme pe viitor.

Vă cuprind.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s