Cu cine mergi alături?

Copiii noștri sunt ființele ce ne trezesc oarecum la viață. Cel puțin așa ar trebui să fie.

Ei ne încarcă existența cu atâta iubire încât sufletul nostru ar putea exploda în mii de fărâme dacă nu ar avea proprietatea frumoasă de a crește exponențial cu iubirea din el.

Ei ne umplu viața de culori și fericire și ne fac să ne dorim să fim mai buni. Sau cel puțin așa e pentru mine perioada asta de când sunt părinte.2018-09-25 19.30.17

Vreau să fac mai multe, să fiu mai bună, să fiu mai iertătoare și mai răbdătoare, mai cuminte și mai luptătoare, pentru că copilul meu merită.

În același timp eu tot merit. Eu merit să fiu mai bună, mai înțelegătoare cu mine și cu cei din jur, mai iubitoare și mai frumoasă, mai plină de credință și răbdare, mai liberă în așteptări și în gândire.

Eu merit să îmi iubesc copilul și să las iubirea asta să facă ceva frumos cu mine. Eu merit să mă feresc de capcanele pe care le poate întinde mintea noastră încărcată de dorința de a ne jertfi. Nu vreau să mă simt vinovată că am ieșit să mă plimb singură, sau că mi-am luat o rochie nouă, sau că am vrut să petrecem o seară în doi cu soțul meu.

Copiii sunt niște prelungiri firești ale unei iubiri născute între doi indivizi, ce s-au ales unul pe celălalt înainte ca copiii să îi aleagă pe ei.

Copilul completează, însă nu poate substitui existența partenerului de lângă tine, cel care ți-a trezit odată fluturașii în stomac, cel în care ai încredere și care îți este alături chiar și atunci când ești prea orbit de dragostea asta nebună și diferită, ce te-a luat cu asalt odată cu apariția copilului.

Eu am ascultat zilele trecute o discuție tare bună în una din emisiunile Optmart SRL (obișnuiesc să ascult câte ceva de fiecare dată când sunt la bucătărie sau când fac curat, ca să nu îmi las timpul să zboare fără treabă 😉 ) și mi-a plăcut atât de mult încât voiam să spun la fiecare replică: „hmmm adevărat, hmmmm și eu cred asta, hmmm de ce eu nu m-am gândit la asta etc.”. Las link-ul emisiunii aici ca să o vedeți și voi.

Eu am să continui cu ideea pe care am prins-o acolo: noi tindem să punem copilul în centrul existenței unei familii și ne rotim în jurul lui ca în jurul soarelui. Uităm că, de fapt, o familie este formată inițial din doi indivizi conștienți, care au găsit unul în celălalt un partener de încredere, o persoană cu care au putut vorbi, râde, iubi, conviețui înainte ca mica minune să se producă. Și uneori, odată cu apariția copilului, începem să ignorăm partenerul de lângă noi, toată atenția fiind centrată pe cel mic.

Nu e nimic greșit să lupți pentru ceea ce este mai bine pentru copilul tău, să te străduiești să faci lucrurile corect și bine pentru el, în tot acest timp, însă, e important să nu uiți de tine și de partenerul tău. Voi sunteți cei care vor rămâne împreună după ce puii își iau zborul din cuib. Și dacă acum, la această etapă, dragostea inițială nu se alimentează cu afecțiune, cu încredere și comunicare, atunci la bătrânețe nu se vor găsi acele fire să vă unească, să vă facă să vă țineți de mână în ultimul ceas ca în filmul „The Notebook”.

Sufăr și eu de hiper-dragoste maternă, mă surprind judecând alte cupluri când îi văd în oraș fără odraslele lor și gândul: „ cum pot ei să se distreze când copilul e acasă!” își face loc în mintea mea, ca apoi să îmi amintesc că, de fapt:

  1. Nu e treaba mea
  2. Un copil se poate distra și el foarte bine cu buneii, cu bona etc.

Îi văd pe părinții mei acum și le admir capacitatea de a se înțelege din priviri, de a vorbi și a tace atunci când au nevoie. Îmi place să cred că sunt împliniți, oarecum, cu gândul tot  la noi, bineînțeles, dar trăindu-și totuși propriile vieți împreună, sprijinindu-se reciproc. Îmi place să îi știu unul lângă celălalt atunci când noi, copiii, furați de grijile noastre, îi cam uităm.

Și pe final aș vrea să îmi imaginez o scenă dintr-un viitor îndepărtat, când vom putea să ne plimbăm de mână cu soțul meu, uitând de goana după casă, masă, școală, grădiniță, profesori etc. Vom fi noi doi și ne vom iubi copiii de la distanță, lăsându-i liberi ca să facă propriile alegeri și greșeli. Așa sper…

Dacă v-a plăcut acest text, faceți share, să ajungă și la alții 🙂 Puteți urmări mai multe pe pagina mea de Facebook și Instagram. Mai revin cu alte teme pe viitor.

Vă cuprind.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s