Lecție de empatie în farmacie

 

Mie îmi este greu să scriu acest text, pentru că o parte din mine este solidară cu farmaciștii iar altă parte cu pacienții acestora.

Și știu că probabil aceste două părți nu se vor împăca pe deplin pentru că suntem toți personalități extrem de diferite și nu vei putea să îl înțelegi pe cel din fața ta, decât dacă umbli în papucii lui.

Eu sunt mamă de mai puțin de doi ani, devenind astfel un client mai frecvent al farmaciei, decât eram până acum. Iar farmacist sunt de când am pășit pragul facultății în 2008. Și astfel, tind mereu să găsesc scuze și să-mi apăr colegii de breaslă- doar suntem toți în aceeași barcă. Și în același timp eu găsesc scuze și mamelor obosite/ panicate/ speriate, ce vin în farmacii după ajutor.

Și iată, în mine se dau bătălii ca să iau partea cuiva, de fiecare dată când mă ciocnesc cu vreun caz de nesimțire în farmacie (care poate fi atât din partea farmacistului cât și din partea pacientului).

Dar mai bine să le iau pe rând:

Eu știu cum e să fii farmacist, eu știu cât de obositor poate fi să stai în picioare mai mult de 8 ore pe zi (cât prevede legislația), să alergi ba la depozit, ba la raftul de sus, ba la cel de jos, și să faci totul repede pentru că clientul/pacientul se grăbește, el are alte griji , el nu vrea decât să fie deservit cât mai repede, nimănui nu-i place să stea în rând.

Eu știu cât de greu este să discuți cu diverși pacienți care vin, ca să obțină un sfat gratuit: „ia vedeți că am o rană la un picior, oare ce să-i pun, sau vreți să o vedeți?”, sau „copilul meu are ochii roșii, dați niște picături ceva”, sau „eu vreau antibiotice că am răcit”, sau „mama mea a cumpărat ceva de la dumneavoastră în cutie roșu cu verde puteți să îmi arătați de care aveți?”etc.

Acestea sunt doar unele din puținele cazuri care pot să dea bătăi de cap unui farmacist, dar dacă vreți să auziți mai multe, mergeți într-o zi la farmacie și stați pitiți într-un colț vreo 3 ore: o să rămâneți uimiți de perlele pe care suntem noi în stare, ca pacienți, să le scoatem.

Sunt pacienți grăbiți, sunt pacienți dimpotrivă dornici să stea la vorbă, sunt pacienți care știu tot, își cunosc boala, își cunosc tratamentul, și sunt pacienți care nici nu au visat că se pot îmbolnăvi vreodată, iar farmacistul trebuie să îi împace pe toți. În plus este și muncă ascunsă de ochii noștri: primirea și aranjarea medicamentelor, verificarea stocurilor, îndeplinirea rețetelor simple și/sau compensate, care consumă foarte mult timp și atenție pentru că dacă greșești ceva nu achită compania de asigurări sau pacientul, ci farmacistul. Nemaivorbind de atenția care o solicită unele prescripții când nu e clar ce a vrut medicul să scrie, plus multe alte lucruri mărunte ascunse în spatele halatului alb și a locului curat de muncă.

Sper că o vă amintiți aceste lucruri data viitoare când o să mergeți în farmacie și o să aveți mai multă răbdare și/sau bunăvoință.

Și acum trebuie să spun că le înțeleg și pe mamele cu pici care vin în farmacie: sunt deseori obosite, nedormite, își fac mii de griji mai ales dacă copilul are unele probleme de sănătate, pot să întrebe de mai multe ori același lucru, doar pentru că  au uitat că au mai pus această întrebare. Mamele de azi sunt informate, citesc și googlesc tot ce le cade în mâini și le dau dreptate pentru că orice este important pentru copilul tău. Și ele vor să afle mai multe despre ceea ce vor înghiți la un moment dat odraslele lor, e normal să ceară informația asta.

Îi înțeleg pe tăticii destul de speriați și ei de noua condiție pe care trebuie s-o îmbrățișeze și care au o listă strictă de acasă, dar odată ajunși acolo dau față în față cu alternativele: mai ieftin/scump, mai calitativ/sigur, mai bun, mai inofensiv, mai mai mai etc. Li se încurcă tot în cap și apoi se întorc în farmacie cu mustrări de la soții: „eu am spus în cutie verde să cumperi nu în albastră”…

Îi înțeleg pe bătrânii care vin în farmacie nu din plăcere dar pentru că medicamentele le sunt vitale, sfaturile pe care le primesc acolo se uită repede și ei vin iar și iar.

Pledoaria apărării fiind spusă voi trece la acuzații sau, mai degrabă, la recomandări.

Ar fi ideal ca pacienții să înțeleagă gradul de oboseală al farmacistului din fața sa, să nu îl grăbească/zorească, să nu îi arunce o atitudine arogantă de: ia adă-mi, ia pune-mi, ia dă-mi, bătând darabana cu degetele pe tejghea; să înțeleagă că atunci când farmacistul cere o rețetă ca să elibereze medicamentul, nu o face dintr-un moft personal, ci pentru că așa sunt regulile (normele legislative) conform cărora activează și cărora trebuie să se conformeze toți!

M-aș bucura dacă mămicile ar fi un pic mai răbdătoare, oferindu-le astfel o lecție de empatie copiilor, atunci când vor da dovadă de înțelegere și respect față de cel ce îți prestează un serviciu (farmacist în cazul nostru).

Ar fi un progres nemaipomenit dacă mamele (de fapt pacienții, în general) ar înceta automedicația, mai ales când este vorba despre sănătatea copiilor lor și s-ar adresa medicului la momentul potrivit.

Și în același timp, de partea cealaltă a mesei de lucru, farmacistul trebuie să țină seama de faptul că el vorbește cu oameni în jurul său, să nu uite că acești oameni au problemele lor și dacă au venit în farmacie au venit după ajutor și nu sunt niște oaspeți nedoriți acasă la el.

Ar fi frumos dacă ar lăsa coroana de farmacist ca să ajute o mamă să intre cu căruciorul, să-i țină ușa, să asculte întrebarea până la capăt, să verifice ori de câte ori este nevoie, să nu privească de sus de undeva, ci să se apropie de pacient, arătându-i că îl vede/aude, că este acolo pentru dânsul.

Ar fi perfect dacă farmaciștii și-ar aminti că au bunei, părinți rude care pot fi în locul pacienților și ar fi frumos să se comporte cu aceștia din urmă ca și cu cei apropiați lor.

Și până la urmă în toate cazurile este vorba despre elementarul bun-simț, despre educația de acasă și respectul pe care îl arăți oamenilor din jurul tău, indiferent de profesie sau condiție socială.

Iată aceste lucruri elementare mi-ar plăcea să îl învăț pe fiul meu. Și sper că o fac prin exemplul propriu.

Aceste lucruri sunt ușor de înțeles, de fapt, dacă am încălța (imaginar desigur) pentru un moment papucii omului de alături. Adică să ne punem în locul lui, să vedem lucrurile așa cum bănuim că o face el, să încercăm să îi înțelegem motivele dispoziției, comportamentului, atitudinei. Și poate la momentul potrivit să sugerăm că am putea fi mai buni- fiecare dintre noi, indiferent unde ne aflăm și cu cine interacționăm, putem găsi mereu loc de „salut și mulțumesc”.

Dacă v-a plăcut acest text, faceți share, să ajungă și la alții 🙂  Puteți urmări mai multe pe pagina mea de Facebook și Instagram. Mai revin cu alte teme pe viitor.

Vă cuprind.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s