Cum sa ne (re)descoperim prin joacă

Azi va trebui să răscolim în noi răspunsul la o întrebare tare ușoară, zic eu, dar care ar putea purta cu sine niște adevăruri eliberatoare.

Cum vă jucați când aveați nouă-zece ani?

Haideți să ne imaginăm că ne întoarcem în timp și am putea să ne vedem pe noi când eram copii, ce făceam atunci când știam că nu ne vede nimeni?

Dar chiar închideți ochii și încercați să fiți cât mai sinceri cu voi, ce vedeți, cum se juca eul vostru de 9-10 ani (și nu vă lăsați amăgiți de imaginea jocului copiilor voștri, ei nu sunt noi, ei sunt alții și altfel :D)?

Fie că construiai case din casetele video vechi, fie că inventai ținute noi pentru păpușile tale, fie că vindeai diverse lucruri prietenilor tăi imaginari, fie că o făceai pe doctorul și îți umpleai jucăriile de pluș cu apă pentru injecții, fie că citeai povești în podul casei (ca mine), când toată lumea te căuta, fie alergai pe drumurile toate cântând cât te ținea gura, oricare dintre noi se regăsește mai mult sau mai puțin în astfel de jocuri, nu-i așa?

Acum este important să alegeți jocul pe care îl practicați cel mai des și care vă făcea cea mai mare plăcere.

Răspunzând la această întrebare, veți afla cu ce ar trebui să vă ocupați acum, ca adulți, ca să fiți pe deplin fericiți, împliniți, să atingeți acel nivel de satisfacție care v-ar permite să vă treziți dimineața cu zâmbet, să așteptați o nouă zi ca pe o nouă încercare, ca pe un joc, care cu siguranță se va termina frumos, pentru că vă place.

Este un exercițiu pe care l-am luat de la scriitoarea Gretchen Rubin, ascultând un interviu cu ea, în podcastul Simplify și mi-a plăcut, pentru că m-a făcut să privesc cu alți ochi îndeletnicirea mea de acum, spre care am tins, de altfel, întotdeauna.

Eu obișnuiam să o fac pe profesoara, să explic unor elevi imaginari din camera mea, niște lucruri esențiale și simple, dar care celorlalți li se păreau mai dificile, așa îmi spuneam eu atunci 😉 . Îmi petreceam tot timpul printre cărți, citind, răsfoind și în final scriind o mulțime de lucruri pe numeroase foițe, carnețele, caiețele, care apoi plecau în plicuri speciale, ramificându-se în diverse teme.

Și ceea ce fac eu acum, ca adult, este același joc din copilărie, numai că ajustat la dimensiuni mature și în puterea instrumentelor pe care le dețin: aici este pupitrul meu de unde vorbesc, de unde încerc să explic lucruri trecute prin filtrul meu de valori și îndreptate spre toți cei care îmi citesc textele, ca să exprim ceea ce poate majoritatea dintre noi gândește, ca să ne oprim și să reflectăm împreună asupra unor adevăruri cu care stăm față în față, zi de zi.

Și acest fapt îmi face cea mai mare plăcere. Deschizând calculatorul și înșirând aici mulțimea de idei ce-mi trec prin cap, mă face să mă simt bine, iar dacă voi ști că aceste gânduri au îmbunătățit măcar cu un pic, modul vostru de viață sau de gândire, atunci fericirea mea va fi completă și voi avea motivația de a continua.

Iată de ce voiam să împărtășesc cu voi acest secret al regăsirii : încercați să suprapuneți ceea ce faceți acum cu ceea ce făceați la 10 ani în timpul jocului preferat. Dacă contururile corespund și imaginea este pe undeva aceeași, doar că la nivel mare, atunci sunteți fericiții care vor conduce lumea, pentru că voi nu duceți viața ca pe o povară, voi continuați să o luați cu voi la joc și asta vă face să vă simțiți perfect acolo unde sunteți.

Și dacă totuși, acum faceți ceva diametral opus la ceea ce preferați în copilărie, întrebați-vă dacă activitatea de azi vă face să vă simțiți mulțumiți. În caz contrar, aveți mii de șanse ca să ajungeți pe drumul jocului. Trebuie doar să priviți din alt unghi 😉

Observați și ce preferă să facă copilul vostru în timpul jocului, probabil anume această activitate o va dezvolta ulterior într-o carieră, ce îi va face plăcere în viitor 😉.

Și dacă exercițiul de mai sus nu v-a convins suficient ca să priviți în interiorul vostru și să vedeți cu ochi mari cum și unde vă aflați, voi încheia cu un citat al lui Nietzsche,din cartea „Așa grăit-a Zarathustra”, care cu siguranță vă va da mult de gândit:

Ce-ar fi dacă, într-o zi sau într-o noapte, un demon s-ar strecura la voi și v-ar spune: ”Această viață pe care o trăiești acum și pe care ai trăit-o până acum, va trebui s-o trăiești încă odată și încă de nenumărate ori; și nu va fi nimic nou în ea, ci fiecare durere, bucurie, fiecare gând și fiecare suspin și totul, oricât de mic sau de important în viață se va întoarce din nou, totul la fel, în aceeași succesiune- chiar și acest păianjen și aceste raze de lună printre copaci, și chiar și acest moment, și chiar și eu. Clepsidra eternă a existenței este răsturnată din nou și din nou, și tu odată cu ea, grăunte de țărână!”

Ați plânge cu lacrimi amare și l-ați implora să nu facă asta, sau ați fi extrem de fericiți și ați crede că e o binecuvântare dumnezeiască această rotire eternă a propriei existențe?

Vă las să meditați și scrieți în comentarii ce sentimente/trăiri/emoții v-a adus acest exercițiu de azi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s