Reflecții despre cum să faci ce îți place, atunci când fricile și neîncrederea te urmăresc

Eu mereu am fost un pic în urma tuturor. În urma trenului 😀

Cum așa? Veți întreba, poate… ei bine, explic în ce sens spun asta: când toată lumea era în verva explorării internetului, eu nici nu știam să pornesc un calculator, că nu-l aveam și n-aveam nici timp să pierd, îmi ziceam atunci, prin internet cafe-uri. Când toată lumea avea un smartphone cu care făcea poze și le posta pe niște rețele sociale, de care eu nici nu auzisem, eu aveam o Nokia cu butonașe, ce mă servea cu fidelitate. Când toată lumea avea cont de Instagram, Facebook, Twitter etc., eu nici nu știam de astfel de instrumente ale internetului. Și când lumea folosea aceste instrumente ca să se facă văzuți/auziți, sau când exploatau cu succes minunățiile bloggingului/vloggingului, eu toceam la facultate, sau citeam vreo carte, cel mai probabil.

Acum când lumea este suprasaturată de toate aceste minunății, mă trezesc eu, după obicei, mai târziu ca toți, ca să acord și eu atenție plăcerii mele de a scrie, pe care, de altfel, am avut-o de când mă știu.

Și s-ar părea că e prea târziu: doar tot despre ce s-ar fi putut scrie, s-a scris deja cu mult înaintea mea, subiectele au fost epuizate, nișele au fost ocupate și nu am cum să fiu prima, să descopăr acum ceva cu totul nou și inedit, sau mai degrabă zis, șansele mele sunt destul de mici în acest sens (deși tot mai păstrez o speranță).

Astfel, m-am pomenit citind diverse bloguri, ascultând podcasturi și urmărind canale de youtube de la „specialiști” în domeniul creării de conținut media, tot comparându-mi aptitudinile mele cu cele ale oamenilor cu experiență de ani deja în acest domeniu. Sigur mă simțeam ca o amatoare amărâtă, până am auzit niște cuvinte într-un episod din podcastul Detail Therapy, ce mi-au mers la suflet, cuvinte pe care am să încerc să le reproduc aici aproximativ.

Nu contează câtă lume a făcut lucrul de care vrei să te apuci înaintea ta, nu contează că nu ai descoperit tu primul ideea și nișa în care vrei să te arunci acum, important e că atunci când te-ai hotărât și ai început să faci un lucru , păi să-l faci cel mai bine, să dai tot ce poți maximal, să investești suflet în ceea ce faci. Nu încerca să fii ca altcineva, fii tu, scrie așa cum simți și cum poți, dar fă-o sincer și pune sufletul tău acolo, pentru că suflet ca al tău nu are nimeni, prin asta vei fi unic, cu siguranță.

Învață, citește, informează-te, află totul despre domeniul care te interesează și apoi fă lucrurile în felul tău. Și să le faci corect, să fii onest și împăcat cu tine că ai dat tot ce ai putut, că ai făcut lucrurile maximal corect, din respect pentru tine și pentru cel care te urmărește/citește/vizionează.

De asta pentru mine este important ca textul să aducă informație bună, utilă sau ușor ironică, care să aducă dispoziție bună și să dea de gândit, să fie ceva prin care trec eu, să las amprenta mea cu bune cu rele în el, în același timp să fie scris corect (și mulțumesc celor ce observă și îmi atrag atenția la greșeli, ca pe viitor să fac tot mai puține), pentru că e datoria mea să aduc cititorului meu calitate.

Am și texte scrise în grabă, neverificate până la urmă, ori scrise pe telefon fără diacritice, ori nefinisate, ori poate prea superficiale uneori, dar tind să cresc, să fiu mai bună și am nevoie de susținerea voastră, și vă mulțumesc, în același timp, pentru că mă acceptați așa cum sânt.

Apropo de corectitudine, vouă cum vi se par articolele de știri în care erorile sar în ochi nerușinate? Mie îmi pare o lipsă de respect față de noi, urmăritorii. Aceeași senzație o am și citind o carte în care găsesc astfel de perle gramaticale, mai ales, știind că în spatele ei stă, în mod normal, o echipă de editori, care au această grijă- de a corecta orice i-a scăpat autorului din start. Pentru că, până la urmă, ca cititori, așteptăm să devenim mai deștepți în urma lecturii și nu invers, nu-i așa?

Iertate îmi fie aceste reflecții adânci de început de an (pentru că suntem abia la început după stilul vechi :D), țineam să împărtășesc cu voi din fricile mele și sper din tot sufletul că ceea ce fac eu aici va ajuta să fim mai buni, nu doar în treaba „parințelii”, care pentru mine rămâne o taină de explorat în fiecare zi, ci și în alte momente de #femeiepehârtie.

Încercați și voi să faceți ceea ce vă place, s-ar putea să fiți fericiți o clipă.

Dacă acest articol ți-a lăsat o umbră de zâmbet sau un gând bun, distribuie-l mai departe. Poți urmări mai multe pe pagina mea de Facebook și Instagram.

Vă cuprind.

Un gând despre „Reflecții despre cum să faci ce îți place, atunci când fricile și neîncrederea te urmăresc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s