Cum să îl înveți pe cel mic să îți/își ofere nițiel spațiu intim

Când devii părinte spațiul tău intim se împarte automat la doi.

Nu mai faci cum te taie capul, pentru că de tot ce vei face va depinde încă o viață (așa îți spui atunci când afli că vei deveni mamă). Nu mai mergi singur la baie, pentru că fix atunci copilul tău crede că l-ai părăsit și începe să plângă cu cele mai reale și crude lacrimi, de nu te mai lasă inima să îl lași după ușă.

Și totuși, ca ființe ce tind să se dezvolte și să se descopere, liniștea și spațiul intim sunt indispensabile.

Pentru mine cel puțin sunt ca aerul. Erau…

Acum am un pici nedezlipit de fusta mea și trebuie să recunosc că devine câteodată frustrant să nu pot dispune de timpul meu după bunul plac.

E un proces destul de îndelungat să îl înveți pe cel mic ce înseamnă intimitate și cu siguranță cu vârsta va avea și el nevoie de ea, de aceea consider că este deosebit de important să îl învățăm să respecte timpul și spațiul intim al celor din jur.

Cum să faci asta? Iată o întrebare de un milion de dolari. Cu siguranță sunt o mulțime de metode și tehnici ca să îi explici copilului de ce trebuie să bată în ușă când intră undeva, de ce trebuie să te lase să termini conversația apoi să intervină, cum să se concentreze la un joc atât timp cât mami lucrează ceva la calculator, sau vorbește cu tati ceva important.

Dar ceea ce cred că funcționează cel mai bine este exemplul propriu.

Încercând să îi antrenezi copilului concentrarea și să nu îl întrerupi în timpul jocului, îl vei învăța să facă la fel în raport cu tine și cu cei din jur. Având răbdarea să îl asculți până la capăt când vrea să spună ceva, îl vei învăța să te asculte la rândul său. Permițându-i să aibă spațiul intim fără să-i scotocești prin lucruri, îl vei învăța să îți respect acest aspect la rândul său.

Nu poți cere de la cineva mai mult decât poți să oferi.

Oferă-i posibilitatea să aleagă: să stea lângă tine cât faci de mâncare sau să se joace în camera alăturată; să curețe cartofii sau să spargă ouăle pentru omletă: aceste lucruri mărunte îl vor învăța că el are responsabilitatea de a alege, că este important ceea ce face și în același timp el a ales să facă asta. Îi vei oferi un pic de independență.

vladimir citind

De aceea, dacă copilul răspunde urât, strigă, sau nu îți oferă timpul ca să îl petreci în intimitate, poate e momentul să îți revizuiești propria atitudine.

Copii noștri sunt ca niște oglinzi fidele ce reflectă fix ceea ce facem noi, conștient sau inconștient, de aceea e important ca să fim atenți la pașii ce îi facem zi de zi.

Am găsit un gând bun cu care rezonez în cartea „Cum să cultivi creativitatea copiilor” de Julia Cameron și Emma Lively. Îl las aici ca să avem la ce medita împreună:

„Ca părinți, facem adesea greșeala în a crede că trebuie să fim complet disponibili pentru copiii noștri în orice moment- orice altceva ar însema că „ nu suntem niște părinți buni”. Însă ce exemplu de urmat le oferim copiilor dacă nu mai avem grijă de noi în numele generozității?”

Și iată mă întreb ce exemplu le oferim noi dacă nu avem grijă să ne oferim nouă în primul rând intimitate, dacă nu avem grijă să arătăm bine, să ne simțim bine, să fim răbdători și indulgenți, să fim fermi dar și flexibili uneori?

Copiii noștri nu au nevoie de o slugă care să îi servească 24 de ore pe zi , dar au nevoie de un exemplu de funcționalitate normală, fără extreme, fără jertfe, fără tot ce ar putea însemna prea mult.

Și, da, îmi spun, acum, că mai am timp să fac lucrurile corect, Vladimir nu are decât 18 luni și nu înțelege multe și bla, bla, bla, fleacuri! m-am convins de asta când și-a luat fularul, l-a băgat în mașina de spălat, a închis ușa atent și a apăsat butonul Start, exact cum m-a văzut pe mine că fac. Deci, aparatul său de înregistrat a pornit demult, acum depinde doar de mine ce bag în copilul meu: să fie, țipete, lipsă de respect, neglijență, sau invers hiperatenție și sufocare cu grijă infinită. E o linie de mijloc tare șubredă aici.
Eu cred că educația începe de la noi înșine, de la felul cum vorbim și cum ne comportăm în fața copilului încă de la primele luni din viața lui.

În același timp, doar prin exemplu nu vom putea să plantăm un simț al responsabilității bun, de exemplu, de aceea mai este necesar să oferim și niște modele de comportament, să îi lăsăm opțiuni de alegere, să învățăm să îi oferim și spațiul său intim, să îi plasăm și niște mici sarcini pe care le va putea îndeplini și care îl va face mândru de sined și responsabil, în același timp. Dar, la acest subiect revin în alt articol ;).

Dacă vrem să avem un rod bun, trebuie să plantăm semințe bune, simplu, nu-i așa?

Atunci să începem prin a scoate semințele din noi înșine, să ne analizăm mai bine, să ne descoperim cum suntem noi de fapt și ce așteptări avem de la copiii noștri.

Dacă acest articol ți-a lăsat o umbră de zâmbet sau un gând bun, distribuie-l mai departe. Poți urmări mai multe pe pagina mea de Facebook și Instagram.

Vă cuprind.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s