Cine scoate gunoiul?

Relațiile se bazează pe detalii.

Viața noastră, oricât de complexă nu am credea-o, este alcătuită din detalii.

Iubirea este clădită pe detalii, este construită din lucruri mărunte care, la sfârșitul zilei, fac diferența.

Căsătoria este o sumă de detalii, compromisuri și multă comunicare, multă muncă. Nu zic de vreo muncă fizică istovitoare și nici nu cred că în căsătorie ar trebui să fie greu, dacă e greu atunci taie legătura și mergi spre omul tău cu care va fi ușor, care îți va da aripi.

Zic despre munca zilnică pe care trebuie s-o faci ca să-ți înțelegi partenerul, să îi arăți afecțiune și să îl asculți , să îți deschizi inima și să îl lași și pe el să și-o deschidă în fața ta.

Zic despre nenumăratele detalii care ne alcătuiesc și ne fac conviețuirea armonioasă: cum îi place ceaiul/cafeaua dimineața, cum îl alinți, cum îi zâmbești, cu ce ton îi vorbești, cum îl întâmpini când vine seara de la serviciu, cine scoate gunoiul…

Îmi amintesc acum de o scenă din romanul meu preferat „Cel mai iubit dintre pământeni”, de M.Preda, unde Matilda își aștepta soțul (pe cel de-al doilea , dar și pe al treilea) trântită pe pat în dormitor cu ușa deschisă, ce dădea spre antreu, așa ca cel care intra să vadă numaidecât fundul ei întors, nu într-o poziție îmbietoare ori senzuală,  ci în cea mai reală indiferență. Această nepăsare era la ea firească și ea nu făcea nimic ca să o schimbe în ceva cu tentă afectivă: pentru ea firescul era mai presus de orice muncă pe care o presupunea schimbarea firii unui individ. Și iată această indiferență a omorât iubirea dintre soți, fiindcă fără îndoială ea a iubit, dar nu a știut să mențină iubirea și nu știa nimic despre munca pe care căsătoria o implică.

Ar părea un detaliu neînsemnat: de ce să ies să deschid ușa soțului, de ce să mă obosesc să cobor din pat, de ce să îi fac cafeaua cu lapte soției dacă eu o beau fără, de ce să zâmbesc când azi nu am chef decât de mine? detaliile sunt cele care fac diferența și arată cât de implicat este partenerul de lângă tine.

Știu că în primă etapă, când totul e doar flori și ciocolată, fiecare dintre parteneri își arată partea cea mai bună: femeile se pregătesc de întâlnire, bărbații sunt curtenitori și galanți, ca după căsătorie să devină mojici, iar femeile lor muieri la cratiță, totul din cauza unei ștampile care garantează o legătură veșnică.

Dar nu este așa, în căsătorie e ca într-un vals unde dansatorii se pliază în mișcări sincrone și se unduiesc ambii pe aceeași melodie, un dans cu multe, multe repetiții în intimitatea casei lor, cu multe discuții despre ce place și ce nu , despre ce doare și ce aduce bucurie, despre pașii înainte și înapoi pe care trebuie să-i facă fiecare.

Aud femei plângându-se că soții nu le mai aduc flori, că nu le fac cadouri, că nu mai sunt tandri și drăgăstoși cum erau la început și se așteaptă ca ei să-și dea seama de nefericirea lor, după fețele supărate pe care le fac uneori. Numai că nu prea funcționează aluziile, bărbații nu pot să citească gândurile, și nici noi nu putem, de aceea calea cea mai scurtă spre înțelegerea nevoilor, dorințelor partenerului este doar discuția fără perdea a acestora.

Uneori avem nevoie doar să ne simțim ascultați, și ascultarea empatică este cel mai la îndemână lucru cu care putem face o relație să funcționeze-FĂRĂ SFATURI ȘI ÎNVĂȚĂTURI, decât dacă sunt cerute, doar să fii alături și să treci prin sufletul tău trăirile celui ce îți este aproape acum. Închide ochii, deschide inima și ascultă-l (lucrul ăsta e bun în toate tipurile de relații: cu părinții, cu copii, cu frații, cu colegii tăi)!

Căsătoria funcționează pe baza unui feedback pozitiv- cu cât vei investi mai mult în ea, în relație: iubire, afecțiune, cuvinte frumoase, detalii bine puse la punct, compromis, iertare, îngăduință, cu atât îți va întoarce mai mult înapoi și vei ajunge să te simți perfect dăruind și primind în fiecare zi, nu doar de sărbători.

M-aș bucura să împărtășiți cu mine ce credeți voi că face o relație să fie frumoasă și să te simți bine în ea?

Vă cuprind!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s