O Mamă egoistă

 

Eu, eu, eu,eu… ne învârtim în jurul acestui cuvânt de generații și generații și suntem robii propriului egoism pînă în măduva oaselor. De aceea toți suntem automat predispuși să încălcăm una din poruncile Dumnezeiești- cea cu să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți. O fi posibilă o astfel de iubire? Poate doar o mamă încearcă sentimente de iubire și autodăruire reale, aproape de porunca lui Dumnezeu.
Numai că o poți surprinde strigând furioasă la copilul ce refuză să-și înăbușe energia într-un mers plictisitor, când se simte obosită, cu mâinile curgându-i pe lângă corp și nu mai are răbdare, când îi refuză jocurile și dădăceala în frustrare strângând din dinți, pentru că e Om și Omul din ea strigă mut, cerând un dram de timp, de atenție.
Poate, abia ițindu-și capul , Egoista din ea cere să-și bea cafeaua fără să o tragă cineva de haine, mârâind cu o perseverență de invidiat. Poate e  Egoista cea care o face să se închidă în baie un sfert de oră ca să-și dea cu ojă pe unghii, și, cu siguranță, Egoista o face să-și arunce mâinile în exasperare spre cer, cerând un pic de liniște.
Apoi se căiește, se simte vinovată, pentru că a îndrăznit să se iubească pe sine mai mult. Pentru că în ochii copilului ei își citește fericirea și se gândește că o schimbă ieftin pe un minut de singurătate egoistă.
Și  vina o devorează pentru că a fost slabă, pentru că nu a prețuit momentul când copilul i-a făcut curat prin casă cu fusta ei cea bună, pentru că răbdarea o părăsește atât de des în ultimul timp.
Se căiește că nu a numărat respirațiile copilului cât timp a dormit, dar s-a apucat să răsfoiască o revistă uitată demult sub pat. Îi pare rău că nu și-a întins brațele să-și prindă puiul în zborul lui frânt, alegând să stea pe băncuță și să privească lumina alburie jucând pe oglinda unui ochi de apă din băltoaca pe care tocmai o descoperise fiul ei entuziasmat.
O doare sufletul pe biata mamă că are prea puține de oferit, se simte săracă și goală pe cântarul pe care  urcă împreună cu semenele sale. I se face frică și se acuză de lenevie pentru că nu i-a citit, petru că nu l-a legănat, pentru că nu l-a învățat literele și socoteala, pentru că nu au învățat poezii … și astfel, mai adaugă alte păcate la mersul ei ușor adus din spate-lenea și invidia.
Oare ăsta să fi fost planul Creatorului- să ne împovăreze cu vina nesfârșită a Egoismului cel purtăm în noi, fără să avem puterea de a lupta cu ea până la capăt. Eu cred că mai degrabă, I-ar plăcea dacă ne-am accepta în sfârșit și am încerca să trăim  cu momente alternante: pentru sine și pentru aproape.
P.S. Mă întreb dacă bărbatul simte vinovăția egoismului său…

3 gânduri despre „O Mamă egoistă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s