Minute Lungi

Îmi amintesc acum un fel de experiment la care am fost supuși odată, eu cu colegii de la muncă: să stăm nemișcați și să suportăm atenția grupului în tăcere timp de un minut. Și cât de lung ni s-a părut atunci minutul-stângăcia noastră, roșeața obrajilor când privirile tuturor te cântăresc și te împart în mii de bucăți de tăcere, mâinile care își căutau neliniștite de lucru una cu alta- toate acestea întregeau tabloul de stinghereală care părea că se întinde la nesfârșit. Scopul „experimentului„ era de a ne demonstra cât de lung într-adevăr este un minut din viața noastră și cât de prețios devine atunci când este folosit. 
În fiecare an, îmi fac un fel de analiză a ceea ce am devenit în ajun de ziua mea, și iată anul ăsta am încercat să văd câte momente cu minute lungi și câte cu minute scurte am avut . 
Am trăit în galop și clipele mele au fost presărate de zâmbete dragi ale copilului meu, am savurat fiecare gângurit și am iubit fiecare picătură de lumină din ochișorii lui limpezi, albaștri. Acestea mi-au fost minutele ce s-au scurs cu repeziciunea unui râu de munte, alimentat de zăpezile frumoase ce ne hrăneau privirile într-o speranță copleșitoare a înălțimilor ce ne așteptă. 
Am trăit lent, când așteptarea a ceva mai mult , mai bine, mai altfel, mă acoperea și mă vedeam nerăbdătoare să încep să fac ceva , să spun ceva… am așteptat un copil și fiecare mamă va ști cât de lungi pot fi minutele din acele frumoase nouă luni.
Încerc să-mi alternez curgerea timpului, oprindu-mă intenționat să mă delectez cu un dejun întârziat, cu plimbările neostoite de mânuță cu copilul meu, cu fiecare pagină pe care reușesc s-o citesc. Și revăd cu drag calendarul plin cu evenimente ce au zburat parcă prea repede, retrăiesc amintirile pe care mi le-a lăsat acest ultim an în care am devenit mamă. Am descoperit o iubire de care nu știam că sunt capabilă, învăț încă să-mi înțeleg mama mai mult decât făceam înainte (prea orbită de dragostea egoistă pe care i-o port), mai învăț să am răbdare și să accept emoțiile pe care le am trecându-le prin toată ființa mea și acceptându-le.
Vârsta mea mai începe cu cifra doi încă- sunt mică, îmi zic, dar apoi văd cum cresc și nu îmi pare rău, sunt doar nerăbdătoare să gust din toate bucuriile și minutele lungi și scurte pe care mi le voi construi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s