Nu sunt…

Să se ştie- sunt o fiinţă a contrastelor, sunt un cameleon înrăit, acuzat frecvent de făţărnicie şi , se pare că nu pot nega dualitatea eului meu în devenire. Acum fie mă accept, fie încerc să schimb ceva în felul meu de a fi. Cred că aşa am fost crescută ,  vreau să împac pe toată lumea şi uit ca pe toţi oricum n-am cum să-i mulţumesc. Când sunt întrebată de care parte sunt, ezit să răspund prompt şi cu franchţe, ca să nu supăr pe cineva cu ideile mele, de aceea prefer neutralitatea, caut diferite căi  diplomate de schimbare a subiectului, ca în final oricum , să nimeresc într-o situaţie cel puţin stranie.
Poate sunt încă un organism în creştere de aceea accept schimbările ca pe o formă de modelare a personalităţii, totuşi am o bănuială că sunt prea tolerantă (poate ni se trage genetic neamului moldovenesc). Adică, dacă mi se aduce supa prea rece, sau exact pe dos, am sa fac o faţă politicoasă şi am să înghit în sec, pentru că nu e frumos să faci scandal în public, pe de o parte e un semn de bună purtare, de etică sau moralitate, cum vreţi, pe de altă parte , ajunsă acasă, fie în cercul meu confortabil, am să fac cu ou şi cu oţet localul, chelnerul, bucătarul, administratorul, managerul pe resurse umane şi toată banda de neisprăviţi care mi-au stricat prânzul.(pot lăsa impresia unui laş ordinar şi sunt absolut convinsă că nu sunt singura de acest gen, ne cam place nouă să ne dăm mari doar la un pahar de bârfe, dar cand este vorba de luat taurul de coarne, o cam lăsăm moartă şi întoarcem frumuşel spatele ) De asta îi admir pe cei care pot să-şi spună gândurile sincer, frumos, educat, fără frică, fără linguşeli şi cu demnitate. Îmi plac cei cărora nu le este frică să-şi ceară drepturile, fără să pară aroganţi sau plini de sine într-un mod abuziv, cei care se cunosc şi se respectă , admiţând limite perceptibile ale bunului simţ şi ale Adevărului. Îi admir pe jurnaliştii care au ales profesiunea după chemarea sufletului şi stiu să o facă cu fruntea sus, departe de cerinţele unei lumi bolnave care cere sensaţie şi „sânge”, departe de farse proaste şi bîrfe fără noimă, îi admir pe cei care au ales să meargă mână-n mână cu Adevărul, refuzând să cerşească ratinguri de doi bani şi jumătăţi de măsură. Îi admir pe oamenii care în condiţii diverse îşi păstrează o singură faţă, care încearcă să accepte realităţile semenilor săi şi nu devin automat  marionete ale circumstanţelor . Îmi plac cei care ştiu când să pună piciorul în prag şi să spună „gata, pînă aici”, cei care sunt întorşi pe toate părţile de o conştiinţă sănătoasă, care ştiu să-şi analizeze faptele şi cuvintele pe care nu le aruncă la întâmplare- Oameni dintr-o bucată.

Imagini pentru in si yang

Eu încă sunt în creştere, încă învăţ să spun NU cu capul sus, încă încerc să găsesc căi de mijloc,când ar trebui s-o iau pe ocolite sau invers , încă nu ştiu dacă trebuie permanent să aleg între alb sau negru, sau alteori poate fi doar gri… De un lucru sunt absolut sigură- nu e nevoie de perfecţiune ca să învingă Binele, e nevoie de putere şi curaj…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s