Călătorie spre centrul…Chişinăului



Sufăr de o afecțiune acută-îmi place să călătoresc  la nebunie, și nu sunt cea mai bolnavă dintre semenii mei de această maladie.  Am o amică (și ea cu siguranță o să se regăsească în cuvintele mele) care consideră călătoriile un drog pe care trebuie să-l primească cu regularitate cel puțin o dată la fiecare jumătate de an, este entuziasmată, plină de emoții, de impresii și de expresii când revine din una din micile sale escapade şi o admir pentru asta. Puţini sunt cei care vor înţelege cu adevărat această artă a călătoriilor, pentru că nu e suficient să stai în hotelul in care te-ai cazat 5 zile şi să afirmi că ai vizitat Turcia, de exemplu. Este o întreagă teorie cu călătoriile astea, este un farmec aparte în studierea hărţii oraşului pe care vrei să-l exploatezi(deşi pentru mine acestea parcă ar fi întocmite într-o chineză pură), în alegerea itinerarului, a lucrurilor pe care ţii neapărat să le vezi şi multe alte chiţibuşuri care, unora li se vor părea plictisitoare, iar pentru noi adevărate distracţii sunt. Să vezi ce febră ne apucă imediat ce ne vedem pe alt tărîm, de fapt este suficient să aterizeze avionul că noi şi simţim diferenţa de aer din ţara gazdă şi …altul.  (important e ca în toată această forfotă ce începe să nu ne pierdem capul şi să nu luăm trenuri în direcţii greşite, să zicem spre periferii). Şi vorba lui Creangă : „nu ştiu alţii cum sunt , dar eu…” cum mă văd păşind pe meleaguri străine,mă transform într-o creatură hipercurioasă, căreia orice stâncă mai deocheată i se pare de o frumuseţe de nedescris, şi atunci se începe verva fotografiilor: cu stânca, lângă stâncă, cu monumentul, cu copacul, cu fereastra decolorată, cu lacătul ruginit, lângă havuz, pe havuz, singurică cu părul în vânt sau inevitabila Group Photo şi mai nou- acele Selfie-uri caraghioase unde am mereu ochi mari şi un nas roman! Sunt o adevărată caricatură a unui turist tipic şi cred că s-ar prăpădi oamenii de râs de-ar sta să mă urmărească (dar ei îşi văd cuminţi de treaba lor), ca în final să obosesc şi eu şi să ajung să-mi doresc un somn liniştitor fără bliţuri de aparat de fotografiat.  Păi iată, mergând, eu zilele trecute prin centrul frumoasei noastre capitale, cu gândurile aiurea, mi-am dat seama că nu văd aici entuziaşti care să fotografieze şi străduţele noastre, poate un pic ordinare, poate un pic neîngrijite, dar ale noastre totuşi. Mă gândeam să începem fiecare dinte noi, locuitorii oraşului, să-l vedem, să-l observăm cu adevărat şi de ce nu, să facem poze inspirate (cu stânci, cu havuzuri, cu oameni cu renumita noastră Piaţă Centrală poate) şi să găsim frumosul; să devenim nişte caraghioşi care îşi iubesc oraşul, care vor să-i cunoască istoria şi s-o împărtăşească lumii întregi, haideţi să devenim turişti ai propriului nostru oraş, să ne îndră

gostim de el şi să-l facem mai frumos măcar printr-un gram în plus de entuziasm!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s