A fi sau a nu fi… impecabil ?

Suntem stranii. Şi ăsta e un lucru minunat pentru că anume, ele, stranietăţile ne fac să ne deosebim de masa omogenă de  culoare indescifrabilă, de care ne-am plictisi imediat şi iremediabil. În plus, e greu să fii mereu impecabil- sună ca sloganul de la o publicitate, dar este o realitate care se impune atît oamenilor cât şi lucrurilor ce ţin de aceştia. Văd în fiecare zi o grămadă de oameni, îi observ pe stradă, la locurile de muncă,conducând relaxaţi, sau stând la coadă şi aproape de fiecare dată remarc lucruri bizare care le scapă, atunci când se cred neobservaţi-în afara vizorului-cineva cască plictisit, altul îşi studiază cu mare atenţie diverse părţi ale corpului, sau în mare îngîndurare urmăreşte traseul vreunei muşte preocupate cu cercetările spaţiului de după sticlă.
Suntem ciudaţi şi ciudăţeniile ne scot din limitele rutinei care ne-ar omorî cu zumzăitul unei plictiseli obositoare. Eu- cel dintîi reprezentant al rasei neobişnuiţilor- mă surprind vorbind singură când sunt pe stradă şi dacă mă zăriţi gesticulînd, să ştiţi că port o dispută aprigă cu mine însămi. Îmi place să vorbesc şi dacă nu am cu cine-o face, găsesc în mine  un interlocutor foarte versat, riscând, totuşi, să atrag priviri iscoditoare (ceea ce mă amuză grozav şi mă face să nu mă opresc, ci „tout au contraire”  să continui cu mai mult spor). Şi anume în aceste momente de iluminare totală, cînd lumea se vede ca în palmă de la distanţa omului curios, am înţeles de ce suntem aşa, cum rareori ne vedem- suntem două bucăţi ale unui întreg nu prea omogen, iar în noi încearcă să conveţuiască, prin sibioză imperfectă, doi omuleţi drăgălaşi. Este vorba de socialul şi anti-socialul eu, care se ghidează după regulile istovitor de nenumărate ale eticii şi moralului, care ne-au făcut pe noi Oameni şi instinctele înăscute,ce luptă neîncetat pentru întîietate. 
Astfel, în urma unui studiu profund, preţ de o noapte, am concluzionat că nu putem fi mereu încătuşaţi de aceste reguli şi dacă reuşim să nu părem total ridicoli

cînd ne scapă vreun gest nesocotit, atunci putem fi consideraţi acceptabili în societate şi poate chiar cu şanse considerabile de a ne găsi „sufletul pereche”. Aşa că, să ne simţim bine în propriile piei nu e o misiune imposibilă şi nu ne rămîne decît să micşorăm gradul de ridiculitate, acceptînd acele mici imperfecţiuni care ne fac viaţa mai colorată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s