Studiu

Mi-am promis să fiu altfel, să fiu aşa cum mă văd  în oglindă ,să mă privesc în ochi fără pic de regret, să-mi trăiesc fiecare zi bucurîndu-mă de fiecare clipă, să rămîn copil, pentru că doar aşa îmi pot face sufletul frumos, dar simt că uneori mă abat de la drumul ales. Drumul, de altfel , nu e întotdeauna prea drept sau lipsit de urcuşuri şi asta mă face să dau înapoi sau măcar să mă opresc pentru un moment. Nu vreau să mă plîng, nu vreau să cerşesc milă pentru că nu-mi place să mă simt slabă, deşi uneori am nevoie de un umăr puternic alături. Am nevoie să mă cunosc şi îmi dau seama că fiecare pas pe care îl fac, fie el greşit sau nu, mă defineşte, îmi desenează trăsăturile unui chip pe care va trebui să-l primesc în timp,să-l port cu demnitate pentru că acel chip va fi strîns picătură cu picătură din faptele mele, din gîndurile ce le port şi care mă poartă, din iubire, din lacrimi, zîmbete şi nimicuri drăgălaşe. Culorile le aleg singură şi trebuie să recunosc-nu întotdeauna am alegeri inspirate, mai fac experienţe pe propria piele şi aştept cu sufletul la gură să văd consecinţele unei sau altei decizii. Sunt curioasă să-mi schiţez destinul şi să mă studiez parcurgînd linia aleasă. Nu iau decizii pripite niciodată, chiar şi atunci cînd aleg nişte ciorapi banali am nevoie de timp ca să cîntăresc , să mă gîndesc, să verific, ca în final să închid ochii şi să aleg ceea ce-mi cade în mînă. Sunt stranie pentru că nu am mai cunoscut persoană capabilă să ţină discursuri despre cum ar trebui să găseşti fericirea în sine, în fiecare lucru pe care îl faci, ca în final să rămînă singură , dezamăgită şi în prag de depresie pentru că se crede inutilă. Sunt singura cred care poate să scoată cîte un zîmbet chiar şi din cel mai posomărît om şi care se simte mizerabil dacă nu-i reuşeşte şi dacă nu poate să aducă un strop de veselie în viaţa celor la care ţine. Sunt bolnavă de rîs incurabil, pe care alţii mi l-ar categoriza drept isteric sau prostesc, dar eu rîd sincer de propria prostie, aşa că nu vă miraţi dacă mă surprindeţi rîzînd în plină stradă, pentru că obişnuies să calc destul de des prin farfurii, făcînd un spectacol de toată frumuseţea. Dar dacă cineva îşi va aminti micile mele rătăciri cu un zîmbet fluturîndu-i pe faţă înseamnă că am trăit şi nu doar vegetat pe acest pămînt, pentru că am reuşit să schimb ceva, fie măcar şi o stare de spirit efemeră.
Sunt un tablou pe care arunc culori uneori prea grăbită ca să le mai aleg, alteori prea lenoasă ca să le mai aranjez şi doar rareori studiindu-mi „capodopera”. Sunt un eu pe care se lasă urme din fiecare persoană care apare( şi care fie rămîne, fie dispare) în viaţa mea, un eu care va creşte şi va lăsa urme în lume- o lume care astăzi mă creşte la pieptul ei.  
Decizii? – doar o sumă de plusuri şi minusuri care se atrag şi-mi formează chipul într-o ecuaţie a cărei dezlegare încă nu o prevăd.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s