Copiii Iernii

Am scris articolul de mai jos, cu câțiva ani în urmă, când nu eram încă mămică și îmi doream cu tot dinadinsul ca copilul meu să simtă ceva din gustul copilăriei noastre. Gândurile se materializează: am văzut dimineață feeria de afară și am prins aripi și eu și copiii noștri 😉🤗

Am deschis ochii de dimineaţă şi am văzut pe geam zăpadaaa!!! Cînd eram mici vestea cea mare (evenimentul de obicei se petrecea noaptea) ne-o dădea tata, în moduri destul de originale de fiecare dată, fie mă trezeam cu picioarele sau cu faţa udă de primii fulgi aduşi în casă, fie gălăgia generală şi nebunia frumoasă ce se petrecea în famile nu mă lăsa indiferentă şi ieşeam desculţ să văd câtă zăpada s-a aşternut peste noapte.
A venit în sfarşit şi iarna, am dorit-o mult, pentru că fiecare dintre noi vroia un pic de magie. Magie este cînd fulgii mari joacă prin văzduh, cînd ţipetele de veselie spintecă întunericul înălbit de zăpadă şi jocurile iernii ne fac sîngele să fiarbă prin venele amorţite parcă de atîta timp.
Suntem copiii iernii-noi cei crescuţi la gura sobei, cei ce au fost înfăşuraţi în şalul mamei ca să iasă la săniuş, cei ce nu-şi mai simţeau degetele de amorţeală şi frig, dar care cu dirzenie duceau săniuţa în deal ca să apuce o nouă avalanşă de veselie, cei care au folosit drept sanie pachete, străchinuţe, scandurele şi alte obiecte total nedestinate derdeluşului, noi care înfometaţi mîncam toţi din bucata de pîine proaspătă aburindă încă şi noi care ajungeam seara tîrziu acasă, lihniţi de foame şi frig, îngheţaţi pînă în vîrful cîciulii (dacă o mai găseam prin zăpadă) şi totuşi cu o fericire radiindu-ne pe faţă de am fi putut lumina întreaga lume- noi suntem copiii iernii!

Ştiam să găsim fericirea în lucruri mărunte, să ne bucurăm de zile frumoase, de răceala care dădea peste noi şi ne salva de şcoală, de dulciurile găsite ascunse după sărbători pe undeva de mama, de poveştile spuse de tata în serile lungi (şi fără lumină), de cîntecul mamei,de mirosul de copturi şi de liniştea casei şi mai ales de oamenii de zăpadă pe care-i lipeam cu o dragoste neobişnuită (era un ritual aparte cu ăştia şi asta ne făcea o plăcere deosebită).
Noi nu aveam nevoie de localuri scumpe şi luxoase ca să ne simţim importanţi, de telefoane de ultimă generaţie, de lucruri de brand, de poze chic, sau alte podoabe de acest gen ce împînzesc azi reţelele sociale, noi eram noi înşine fără mască sau farduri şi bănuiesc că atunci am fost mai fericiţi ca nicidată. Nu am să spun că copii de astăzi nu sunt fericiţi, îmi pare rău doar că au alt sistem de valori şi nu au gustat din fericirea noastră a „copiilor iernii”, nu voi căuta vinovatul (căci vinovat se face timpul-el şmecherul în goana sa fură totul sau, dimpotrivă, aduce altceva în schimb), voi rămîne nostalgică, visătoare, şi-mi voi dori ca copii mei să simtă ceva din iernile trecutului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s