Rătăcire

Fiecare femeie se naşte cu un har frumos- de a visa şi de a-şi transforma visele în realitate, şi aşa cum mi-am făcut deja o tradiţie din a trimite gânduri bune de sărbători, vreau să dedic şi azi femeilor un început de poveste pentru ca fiecare să o continue aşa cum visează.

Rătăcire 

Învăluită într-o uşoară ameţeală, m-aş fi lăsat purtată de braţele acelui  înger purpuriu spre orice ar fi părut atunci un paradis.  În nebunia unui dans, pe care îl simţeam invadându-mi umbra, a ceea ce altădată putea fi numită fiinţă, mă vedeam dispărînd în ochii săi trişti, în care nu apucasem să învăţ a citi încă. Păşeam aproape de marginile unei prăpastii, de care fugisem atîta timp, mă clătinam,  în beţia mea, periculos de aproape, de ceea ce părea o gaură neagră pentru sufletul meu rătăcit. Am învăţat să merg drept, să ocolesc ispitele, să resping păcatul, să văd doar ceea ce părea neprihănit, dar alunecam în bezna dansului înlănţuită de nişte braţe străine şi vânând priviri departe de fi caste. Am încetat să mai respir atunci când mi-am simţit mâinile, obrajii, gâtul  şi… buzele  arse de văpaia, ce izbucnea sălbatic şi tainic din ochii ascunşi sub o frunte aplecată, stăpînul căreia se vroia înghiţit de umbra unui colţ depărtat al camerei. Îmi simţeam corpul studiat, îi bănuiam privirea alunecând uşor peste toată fiinţa mea (pe care o crezusem dispărută pînă atunci)şi continuam să mă mişc, nemaiauzind melodia, doar din inerţie în aceleaşi braţe străine… Ochii şi văpaia lor au dispărut pentru o clipă într-un nor de fum şi am descoperit atunci o mînă nervoasă ce ţinea ceea ce mai rămăsese dint-o ţigară. Îşi controla orice mişcare, părea liniştit şi sigur pe sine, aproape că nu se mişca, doar mă privea …
Cîntecul părea să fie fără sfîrşit şi mie nu-mi mai păsa de mîinile ce încercau sa mă mistuie cu atingerea lor, eram fermecată de o singură privire şi probabil aş fi alunecat în prăpastia care se căsca tot mai aproape, m-aş fi lăsat, poate, dezgolită în beţia mea, dacă nu mi-aş fi simţit, într-un moment, corpul strîns cu grijă de la spate, şi o voce joasă a şoptit ceva, nu am înţeles ce era, dar în cîteva clipe eram afară, sprijinindu-mă uşor de un braţ puternic. Mi-am ridicat ochii şi am recunoscut privirea scăldată în, ceea ce credeam că era furie, dar care, de fapt, era doar o forţă nebănuită în care am fost cuprinsă fără voia mea, fără ca eu să cer sau fără să mi se fi oferit şansa de a fugi, era prea tîrziu, mă îndrăgosteam, şi inimii mele nu-i păsa că capul îmi era încă tulbure, nu-i păsa că eu trăiam un vis, ea să alinta sub atingerea modestă a mîinilor unui bărbat, care numai străin nu era.
M-am trezit tîrziu, învăluită în ceaţa devenită obişnuită, cu faţa devorată de mii de gînduri în care realitatea nu mai avea hotare bine definitivate şi o uşoară ameţeală încă îmi făcea picioarele moi.
TO BE CONTINUED! 
P.S. aştept continuari ale acestei poveşti în comentariile voastre, pentru că fiecare femeie are dreptul la unele rătăciri 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s