Intelect…

Am nevoie de ceva cu care sa-mi reîncarc bateriile… mă simt istovită , pustiită, plictisită şi  niţel dezamăgită… Îmi  amintesc cu drag cîtă energie aveam când am venit din Polonia- toată lumea era a mea, aveam puterea sa merg pe stradă şi să zîmbesc unor oameni necunoscuţi, pe deplin încredinţată că zîmbetul meu va aduce lumină în viaţa lor, căci eu îmi simţeam sufletul luminat…
Oare este nevoie să plec din ţara, pe care o iubesc, de altfel, enorm, ca să încep să cred în puterile mele din nou, oare este posibil „afară” să fie mai multă căldură decât acasă?
 Îmi dau seama că sunt nevoită să bat acum pasul pe loc, realizez că posibilităţile de care dispun sunt departe de visurile mele iniţiale, eu văd că lumea nu-mi mai întoarce zîmbetul împreună cu căldura ei şi asta e deprimant.
Vreau să cred într-o lume mai bună, vreau să văd noi căi deschizîndu-se spre mine, să merg printre oameni mai cuminţi, să înţeleg de ce suntem trimişi pe pămînt.
Cînd visele îmi sunt lovite în faţă de ignoranţă şi prea puţină atitudine binevoitoare, încep să cred că lupta aceasta, pentru autoafirmare şi pentru a aduce o schimbare prin felul tău de a fi, devine inutilă şi pe cale de a fi pierdută.
Am nevoie de libertate, de o libertate frumoasă, în care să-mi ard neputinţa, să-mi dezleg şireturile inimii şi s-o las să sîngereze cu ochii legaţi! 
Intelect
Mi-am luat intelect în chirie-
Plăteşte cu gânduri ,idei şi prostii.
Găsesc că e simplu să scrii poezii
Cînd curge prin cap şi…tărie!
Urechea e uşă deschisă spre lume-
Fereastră prin care doar zburdă-un cuvânt…
În cap e o linişte caldă cu brumă-
Se-aude cum fierbe în creier un gând…
Mă las ştrengăreşte pe-o bancă, pe spate-
Ţintesc să răstorn prin fapte un vis,
Dar iar mă desfăt în laşitate-
Şi las chiriaşul să moară de rîs!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s