Adolescenta din mine


 Ah, şi cum iau condeiul în mînă (în cazul meu tastatura) îmi fug toate ideile, de parca lumina le-ar speria! Sau, gîndurile mele sună frumos doar în căpuceanul meu, şi imediat ce încerc să le împărtăşesc,  îşi pierd din atractivitate,devenind, ca una din acele femei, care fără farduri şi rimel arată ştearsă…poate fi şi  frumoasă, dar tot un fel de tablou alb negru rămîne a fi (poate nu e cea mai reuşită comparaţie, pentru că frumuseţea adevărată nu este masca care se poartă azi printre femei, dar îmi aseamăn uneori gîndurile, pe care vreau, de fiecare dată, să le îmbrac în cuvinte reuşite, cu unele eşecuri vestimentare, deşi,pînă la urmă, las cititorul să mă judece ).
 Dar nu problema exprimării a fost, iniţial, dorinţa mea de împărtăşi lumii (măcar că am promis să spun doar adevărul, iar asta chiar aşa este). Cu riscul de a plagia cîteva idei strălucite din serialul, devenit recent unul din preferatele mele,  „Sex and the city”,vreau să întreb, cît trebuie să aştepte o fată ca băiatul să-i telefoneze după o primă întîlnire? Există undeva scrise astfel de legităţi: cum să faci fata să se gîndească mai mult la tine, cîte zile trebuie să treacă înainte să faci primul sau următorul pas? Dacă da, vreau şi eu să citesc cartea ca să nu mă mai chinui ca o adolescentă, gîndindu-mă dacă i-am plăcut sau  nu, ci să citesc şi să ştiu cum gîndesc bărbaţii…
 Sau poate ei cred că făcîndu-ne să aşteptăm mai mult, va creşte ca  printr-o minune intriga şi interesul asupra persoanei lor? Ei nici pomină… noi ne plictisim prea repede pentru a pierde timpul cu aşteptările, deşi  o doză de curiozitate din noi  ne determină să fim uneori destul de răbdătoare.
Şi dacă bărbaţii ar şti ce gîndesc femeile şi invers,ar mai fi oare armonia asta în care ne pomenim că vieţuim acum? Viaţa fiind plină de surprize, fie ele şi dezamăgiri, e mult mai frumoasă cînd rămîne imprevizibilă: cînd mai suporţi o uşoară tahicardie la fiecare sunet al telefonului, cînd nu ai ce să faci cu mîinile la acea primă întîlnire şi încerci să le găseşti locul undeva în buzunare, cînd te mănîncă degetele ca să-i formezi numărul,dar n-o faci, pentru că nu vrei să pari o pradă prea uşoară…
Cu siguranţă colegii mei de liceu (cu care aveam nenumărate discuţii privind veşnica confruntare băieţi -fete) vor găsi şi aici o manifestare a stereotipurilor pe care le  primim,cred, cu laptele mamei, dar acestea rămîn a fi sarea şi piperul în simpla noastră conveţuire pe Pământ.
Aşa că, cu ochii mereu alunecînd spre telefon, încerc să mă bucur, încă, de dulcegăriile copilăreşti pe care mi le oferă viaţa!

P.S. „ Toate-mi sunt de o potrivă
          Eu rămîn ce-am fost:romantic.” M. Eminescu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s