Zîmbete

Am început să cred că falsitatea este ceea ce descrie cel mai bine o personalitate în devenire, adică, de ce să te menţii pe o axă verticală, ferm poziţonat pe nişte principii existenţiale, cînd e mult mai uşor să devii modelabil ca un pumn de lut moale, luînd forma care se cere „pe piaţă”… ne vindem sufletele(şi aici nu mă curăţ de coajă, am şi eu păcatul „diplomatismului”, existînd unele situaţii în care tăcerea sau poziţia neutră îmi salvează mulţi nervi de la distrugere şi multe conflicte mor nenăscute), păşim peste principii şi uneori chiar călcăm peste capete pentru a obţine o poziţie mai bună în societate, pentru a obţine o imagine favorabilă, care ulterior ar putea să ne aducă satisfacţie.Şi mă întreb,se merită? Cîte zîmbete schiţate forţat ascund ură şi repugnă? Este oare o soluţie să minţim şi să ne minţim pentru a ajunge undeva? Şi, odată ajunşi, mai simţim  oare ceea ce ne imaginam din start, sau pierzînd în drumul spre ascensiune demnitatea , pierdem şi bucuria de a fi? 
Alteori oamenii devin cameleoni pentru a atrage privirea publică asupra lor,dintr-o nevoie organică de a fi apreciaţi , văzuţi, lăudaţi…sau, altă dată, nu există altă cale de alternativă, decît aruncarea unei mici şi nevinovate dovezi de indiferenţă aparentă, pentru a evita unele situaţii stupide în care ne pomenim fără să vrem. Or,există întotdeauna ceva, sau cineva, care nu ne place şi pe care trebuie sa-l înghiţi, totuşi, cu noduri pentru că aşa ne dictează normele de etică scrise şi nescrise.
Nu putem evita, deci, total fenomenul de diplomaţie, fiind uneori o modalitate de supravieţuire, în goana nebună în care suntem implicaţi odată lansaţi în lume.
 Aşadar, pentru o  conveţuire armonioasă în îmbulzeala socială în care m-am pomenit, aş putea să iert zîmbetul sec, ce mi s-a aruncat azi peste umăr(deşi ştiu că sunt departe de a fi pe placul tuturor) şi să mă împac cu atitudinea ce mi se oferă, văzîndu-mi de grijele mele, fără să-mi pese de ostilitate sau de alte păreri împărţite asupra umilei mele persoane.
P.S.”Everybody lies”-Dr.House 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s